Tipul de colaborare
Part-time
Experiență: 5 ani
Sunt Bea — artist vizual, ilustrator și designer grafic stabilită în Cluj-Napoca, unde realitatea și fantezia se țin de mână și chicotesc în întuneric. Lucrez pe muchia dintre vis și veghe, acolo unde lucrurile aparent ciudate îți devin prieteni imaginari, iar cele obișnuite îți șoptesc secrete stranii.
Ilustrația e primul meu limbaj. Desenez de când am învățat să țin un creion, de obicei în timpul orelor, când trebuia să fiu atentă la altceva. Au trecut peste cincisprezece ani de atunci, iar între timp, designul grafic mi-a bătut la ușă — l-am primit, l-am invitat la masă, iar acum îmi trăiește în cap și în sketchbook, amestecându-se perfect cu felul meu de a construi lumi paralele.
Defenestrare este proiectul meu de suflet — o fereastră aruncată, prin care poveștile evadează sub formă de artă. Unele vin ca o adiere, altele ca un coșmar cu ochi frumoși. Mă inspir din păduri care respiră încet, din umbre care îmbrățișează lumina, și din acea senzație frumoasă și puțin neliniștitoare că te-ai pierdut undeva unde nu te mai cauți. Ilustrațiile mele sunt despre acel loc liminal, unde umanul nu e nici alb, nici negru — ci o stare, un tremur, un dans între lumină și întuneric.
